Doar in judetul Cluj sunt peste 20 de centre de plasament şi case de tip familial, cu un total de 650 de copii şi tineri pentru care nu există suficiente strategii de integrare socio-profesională după părăsirea centrelor de plasament. Odata cu trecerea varstei acestia cresc stigmatizati si etichetati ca fiind greu adoptabili sau neadoptabili.

Motivele specifice pentru care acesti tineri sunt expusi marginalizarii sunt multiple:

  • intampina dificultati la angajare, fiind expusi riscului de somaj;
  • nu au o locuinta proprie si nici posibilitati de inchiriere;
  • devin adesea victime ale vagabontajului, delicventei, criminalitatii, consumului de droguri, exploatarii sexuale;
  • nu au familie care sa ii sprijine si nici mijloace proprii de subzistenta.

In concluzie, cea mai mare provocare cu care se confruntă acești tineri este găsirea unei locuințe și a unui loc de muncă care să le permită începerea unui trai independent.

 

 

            În România, între 2000 și 4000 de tineri părăsesc anual sistemul de protecție după împlinirea vârstei de 18 ani.

 

 

R.A.Z.A este un proiect Alfa Grup, care vine in intampinarea problemelor de integrare sociala a copiilor institutionalizati. Implicarea lor are drept scop sustinerea si oferirea de suport tinerilor care implinesc varsta de 18 ani si sunt obligati sa paraseasca centrele de plasament. Tineri pentru care statul Roman nu ofera absolut nici o perspectiva si pentru care nu exista un plan coerent de integrare socio-profesionala.

De 7 ani, Afla Grup si-a castigat un loc in inimile si vietile a mii de bebelusi, copii, adolescenti si tineri abandonati. Cu o experienta vasta acumulata in interactiunea si lupta cu sistemul de protectie din Romania, asociatia Alfa Grup a infiintat proiectul R.A.Z.A. care ofera tinerilor suportul de care au nevoie: cazare, mentorat, educatie si sprijin in gasirea unui loc de munca, cu scopul obtinerii autonomiei personale si a capacitatii de autointretinere.

Timp de 4 ani, cei 21 de tinerii care au beneficiat de acest program au primit suport financiar, emotional si mentorat. Impreuna au reusit sa scrie si povesti frumoase precum cea a lui Rozi care a fost abandonata in prima ei zi de nastere. Avea 15 ani cand a intrat in proiectul R.A.Z.A. iar pasiunea pentru fotbal a ajutat-o sa depaseasca momente de cumpana in viata ei. Acum Rozi este antrenoare la Clubul Sportiv Transilvania SEEDS, ocupandu-se de antrenarea copiilor din centrele de plasament.

 

Pentru a preveni destine ruinate este nevoie de mai putini bani

Destinele nu sunt mereu iertatoare. Andreea, colega de generatie a lui Rozi, locuieste pe strazi, dependenta de droguri, fiind deja mama unui copil abandonat. Povestea Andreei ne obliga sa dam piept cu realitatea dura a copiilor abandonati si fortati sa paraseasca centrele de plasament la varsta de 18 ani, fara nici un ajutor sau perspectiva de viitor.

 

 

Care este misiunea noastra?

Dorim sa ajutam Asociatia Alfa Grup si proiectul R.A.Z.A. pentru sustinerea a cel putin unui copil care paraseste pragul centrului de plasament iar pentru aceasta vom redirectiona 10% din inscrierile de pe site pentru proiectul R.A.Z.A.

Asadar misiunea noastra si a comunitatii este aceea de a ne uni fortele ca prin miscare si crearea unui stil de viata sanatos atat pentru noi cat si pentru familia noastra, sa scriem povesti frumoase!